După cel de-al treilea titlu consecutiv de campioană a României, echipa feminină a Farului Constanța a fost prezentă astăzi, la Nyon (Elveția), prin vicepreședintele clubului, Tiberiu Curt, la tragerea la sorți a partidelor din preliminariile UEFA Women's Champions League. În urma tragerii la sorți, Farul va evolua în mini-turneul 1 din turul 2 preliminar, alături de campioana Austriei, Austria Viena, campioana Sloveniei, ZNK Mura și campioana Croației, Hajduk Split. În primul meci, Farul va întâlni pe ZNK Mura, în timp ce campioanele din Austria și Croația se vor întâlni în celălalt meci. Turneul din turul 2 preliminar va avea loc în perioada 5-8 august, iar prima clasată se va califica în play-off-ul Champions League (26 august - turul, 2 septembrie - returul), ultima fază înainte de grupele principale ale competiției. Ocupanta locului 2 din grupă se va califica în turul 2 al Europea League, iar locul 3 din această grupă va obține de asemenea calificarea, dar în turul 1 al Europa League. Finala competiției din sezonul 2026/2027 va avea loc în Polonia, la Varșovia, la finalul lunii mai. Deținătoarea trofeului este FC Barcelona.