În prima etapă a returului Superligii feminine, Farul a întâlnit, în deplasare, nou promovata Rapid București, echipă pe care în tur, la Ovidiu, o învinsese cu 7-1.
Și de data aceasta jocul a fost unul controlat de campioana României, care l-a final și-a trecut în cont cele trei puncte scontate, scor 3-1. Echilibrul pe tabelă s-a păstrat până în min.40, când Ioana Stancu a deschis scorul pentru campioana României, iar patru minute mai târziu americanca Lindsey Porter a stabilit scorul pauzei, 2-0 pentru Farul. Farul și-a conservat avansul în partea secundă, cand ambele formații au înscris câte o dată.
În urma acestei victorii, formația noastră a urcat pe locul 2 în clasament, la trei puncte în spatele celor de la Csikszereda, învingătoare cu 2-1 în derby-ul etapei cu Gloria Bistrița. În celelalte partide ale etape a 8-a s-au consemant rezultatele: Poli Timișoara - Vasas Femina 4-1 și Olimpia Cluj - Univ. Craiova 3-0.
Rapid București - Farul Constanța 1-3 (0-2)
Au marcat: Preda 56 / Stancu 40, Porter 44, Craiovan 76
Pentru Farul feminin au evoluat (antrenoare Raluca Simes): Câmpean - O'Sullivan (46 Craiovan), Boycheva, Robertson (88 Hariton), Bogos - Cristea, Porter, Istrate (46 Gnaly) - Stancu, Colibașa (61 Stanciu), Pînzariu (71 Croitoru). Rezerve: Onyango.