Mărește poza

Managerul Gh. Hagi își dorește schimbări importante la club !

9 decembrie 2023, 15:51
9 decembrie 2023, 15:51

Înaintea partidei cu Petrolul Ploiești, managerul Gheorghe Hagi a oferit mai multe declarații atât despre ultimele partide rămase din acest an, cât și despre ce trebuie făcut pentru ca Farul să devină un club și mai puternic.

Ca și în marea majoritate a partidelor din acest sezon, Farul se confruntă cu multe probleme de efectiv, printre care Tudor Băluță, Dragoș Nedelcu, Kevin Boli, David Kiki și Gustavo, dar și Mihai Popescu care a fost răcit și a efectuat un singur antrenament în această săptămână.

În cadrul conferinței de astăzi, Gheorghe Hagi a precizat, din nou, că își dorește să rămână cu numai 10% acțiuni în cadrul clubului. Astfel, toți cei care își doresc să vină alături de Farul pentru a contribui la proiectele care au dus Farul până la câștigarea titlului de campioană o pot face oricând.

''Eu nu pot construi cu norocul. Farul trebuie să se gândească, de la anul, la ce își dorește. Toată Dobrogea trebuie să schimbe multe lucruri dacă își dorește o echipă mare. Iar acest lucru va începe cu mine pentru că nu vreau să continui și ca manager și ca acționar majoritar. Eu vreau să continui ca manager tehnic. Nu ne putem opri numai la titlul de campioană dacă ne dorim să fim cei mai buni. Trebuie să fie o schimbare totală din partea Constanței. Eu singur nu pot face mai mult decât ce am făcut. Fără buget, fără jucători valoroși, nu se poate mai mult'' a declarat Gheorghe Hagi.

''Farul de anul trecut a fost de departe cea mai bună echipă. Este greșit să spui că suntem aceeași echipă, chiar dacă în mare parte, pe hârtie, lotul este același. Mă refer că mereu am avut 8-9 jucători accidentați. Nu am avut nici măcar în pregătire lotul complet. Farul trebuia să aducă în vară jucători valoroși, dar pentru acest lucru trebuia să avem buget, bani. Altfel, totul se obține sporadic sau niciodată. Totul a venit repede și lumea este obișnuită ca Farul să joace un fotbal foarte bun. Pentru acest lucru trebuie să ai și jucători foarte buni și Farul trebuie să aibă un buget foarte mare și un antrenor care să fie plătit, nu un patron. Trebuie găsită formula de la anul. Eu, personal, voi reflecta pentru că lucrurile nu pot merge în continuare la fel ci într-o direcție de progres, de dezvoltare pentru a avea bugete la nivelul celor mai mari cluburi din România. Nu poți fi mare fără buget, fără bani de transferuri, cu deficit an de an. Trebuie ca toată lumea să înțeleagă că echipa aceasta aduce spectacol, mai ales când și stadionul va fi gata, și trebuie să devină o prioritate pentru oraș. Farul trebuie să fie puternic pentru că și Constanța este puternică'' - Gheorghe Hagi.

Alte știri

Cookies

Site-ul Farul Constanța foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Sunt de acord