Galerie foto

Video - Farul s-a reunit cu 31 de jucători !

4 ianuarie 2025, 11:50
4 ianuarie 2025, 11:50

După mai puțin de două săptămâni de vacanță, Farul Constanța s-a reunit în această dimineață, când a avut loc vizita medicală.

Farul se va pregăti la propria bază sportivă până la primul meci oficial din 2025, urmând ca până atunci, pe 11 ianuarie, să dispute, pe teren propriu, și un meci amical cu Cerno More Varna. Primul meci oficial din 2025 va avea loc la 20 ianuarie, de la ora 17.00, când Farul va întâlni, pe teren propriu, pe UTA Arad, în etapa a 22-a din Superligă.

La vizita medicală din această dimineață au participat 31 de jucători, printre care s-au aflat și juniori din cadrul Academiei Hagi - portari: Alexandru Buzbuchi, Răzvan Ducan, David Barbu; jucători de câmp: Ionuț Cercel, Dan Sîrbu, Mihai Bălașa, Bogdan Țîru, Ionuț Larie, Gustavo Marins, Gabriel Dănuleasa, Cristi Ganea, Gabriel Buta, Victor Dican, Nicolas Popescu, Ionuț Vînă, Carlo Casap, Eduard Radaslavescu, Andrei Ciobanu, Luca Banu, Narek Grigoryan, Gabriel Iancu, Iustin Doicaru, Ionuț Cojocaru, Alexandru Stoian, Patrick Budescu, Costyn Gheorghe, Luca Băsceanu, Ianis Avramescu, Denis Alibec, Rivaldinho, Robert Mustacă.

Galerie foto

Alte știri

Cookies

Site-ul Farul Constanța foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Sunt de acord