Farul Constanța anunță că reprezentanții media care doresc să participe la partida pe care echipa noastră o va disputa pe teren propriu cu Oțelul Galați, în etapa a 27-a din Superligă, pot trimite cereri de acreditare la adresa sorin.teodoreanu@academiahagi.ro până vineri, 23 februarie, ora 12.00, urmând ca lista cu cei acreditați să fie anunțată în aceeași zi, la ora 14.00.
Solicitările de acreditare trebuie să conțină numele și prenumele persoanei care solicită prezența la meci, tipul acreditării (masa presei sau foto), funcția și publicația pe care o reprezintă, precum și o copie scanată a legitimației de serviciu.