Mărește poza

Primul amical al verii cu Ioan Ovidiu Sabău

26 iunie 2026, 20:43
26 iunie 2026, 20:43

După două săptămâni de pregătire intensă la Baza Sportivă a Academiei Hagi, locul unde "marinarii" și-au desfășurat cantonamentul din această vară, Farul va disputa astăzi, pe teren propriu, primul meci de verificare.

Adversara echipei noastre va fi divizionara secundă Fratria Varna, locul 3 în ultimul sezon din liga secundă bulgară.

Va fi prima întâlnire cu echipa pentru suporterii constănțeni din această vară și totodată prima partidă pentru Farul cu Ioan Ovidiu Sabău pe banca tehnică, cel care a preluat echipa chiar înainte de reunirea lotului. 
Un prilej pentru antrenori de a vedea la lucru întreg lotul într-o partidă împotriva unui adversar care a fost foarte aproape de promovare în prima ligă bulgară și totodată o ocazie pentru fariști de a-i vedea pe teren și pe noii sosiți în această perioadă, francezii Eddy Sylvestre și Tony Njike.

Partida Farul - Fratria Varna va începe de la ora 17.30 și va fi transmisă live în aplicatia Farul, în sectiunea "Eu sunt Farist".

MECIUL LEGENDELOR. De la ora 15.30, tot pe terenul Central al Academiei Hagi, va avea loc o partidă între Farul 2001 și Farul All Stars. Se vor afla față în față jucătorii care au evoluat în celebrul meci de baraj cu FCM Bacău, din 2001, și numeroși alți jucători din istoria clubului, componenți ai echipei în anii '90 și 2000.

Va fi un excelent prilej pentru toți constănțenii a -i revedea pe multi dintre cei care au lăsat în urmă multe amintiri frumoase, care au contribuit la ceea ce reprezintă Farul astăzi pentru Constanta.

Alte știri

Cookies

Site-ul Farul Constanța foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Sunt de acord