Galerie foto

VIDEO - Premierul României și CEO OMV Petrom au participat la inaugurarea noului teren din cadrul Academiei Hagi !

30 august 2022, 18:32
30 august 2022, 18:32

Astăzi, 30 august 2022, în prezența premierului României Nicolae Ciucă, a CEO Petrom - Christine Verchere, a oficialilor echipei noastre - Gheorghe Hagi (principal finanțator) și Gheorghe Popescu (președinte Farul Constanța) a fost prezentat programul 'GO Green'', în cadrul căruia a fost inaugurat noul teren din cadrul Academiei Hagi. Acesta a fost construit cu sprijinul OMV Petrom din materiale ecologice, cu tehnologie de ultimă generație. Distinșii oaspeți ai clubului nostru au vizitat apoi întreaga bază sportivă, iar apoi au participat la o conferință de presă pe care o puteți urmări în materialul video. În finalul acesteia, premierul Nicolae Ciucă a primit un tricou ecologic - verde - cu numărul 6, din partea președintelui clubului nostru, Gheorghe Popescu, iar CEO Petrom, Christine Verchere a primit un tricou personalizat, de asemenea realizat din materiale ecologice, cu numărul 10, din partea principalului finanțator al clubului, Gheorghe Hagi.

Gheorghe Popescu: ''Cred că suntem singur club din prima divizie din Europa care și-a asumat acest lucru de a atinge neutralitatea climatică până în 2030. Vom demara o nouă serie de activități prin care să îndeplinim acest lucru. În luna septembrie vom începe montarea a 100 de kw panouri fotovoltaice și până la finalul anului vom avea încă 100kw din panouri voltaice, terenul Petrom construit din materiale reciclabile ca și echipamentul de rezervă al echipei pentru că și partenerii noștri sunt preocupați de protejarea mediului. Sperăm să găsim noi surse pentru energie verde, pentru ca până în 2030 întreg consumul de energie să fie verde, din surse proprii''

Nicolae Ciucă, premier România: ''Mă bucur să fiu astăzi alături de startul unui proiect care este cât se poate de important pentru fotbalul românesc, ce se înscrie în agenda guvernamentală pentru protecția mediului. Îi mulțumesc domnului Gheorghe Hagi pentru tot ce a realizat în viață, pentru performanță, standardul și nivelul pe care și l-a propus. Când se pronunță numele Hagi, cu toții înțelegem ambiție, înțelegem excelență. Prin acest proiect am înțeles grija pentru mediu, grija față de angajamentul de a produce energie verde, grija față de generația viitoare, față de copii. Această activitate de la Academia Hagi și clubul Farul trebuie să ne inspire și pe noi''

Christine Verchere, CEO OMV Petrom: ''Este deja al treilea an de când construim acest parteneriat și când i-am întâlnit pe Gheorghe Hagi și Gheorghe Popescu am înțeles grija pe care o au față de Academie, ambiția și valorile pe care le promovează: fair-play, spirit de învingători și poate cel mai important, încrederea în sine. Felicitări Academiei pentru proiectul de a elimina în totalitate noxele, pentru munca de a fi un lider și în acest domeniu''

Gheorghe Hagi: ''Singurul nostru obiectiv este de a investi în tineri, de a încerca să devenim cei mai buni. Vom duce acest proiect până la capăt pentru tineri de a-i sprijini, de a-l ajuta să reprezinte culorile României''

Galerie foto

Alte știri

Cookies

Site-ul Farul Constanța foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Sunt de acord