Astăzi, la Palatul Cotroceni, managerul tehnic al Farului, Gheorghe Hagi, în prezența a numeroase personalități, a fost decorat de președintele interimar al României, Ilie Bolojan, cu cea mai înaltă disctinție a statului român, ''Steaua României'' în grad de Cavaler. Această distincție reprezintă o recunoaștere și apreciere pentru întreaga sa carieră sportivă, dar și pentru implicarea în popularizarea fotbalului în rândul actualelor generații. Este cunoscut și faptul că mulți dintre componenții reprezentativelor de juniori, tineret și seniori ai României sunt formați la Academia Hagi.
''Prin performanțele remarcabile obținute de-a lungul timpului cu echipa națională de fotbal, dar și în cadrul cluburilor internaționale de prestigiu, prin devotamentul și profesionalismul puse în slujba promovării sportului românesc și a imaginii României în lume, precum și prin promovarea excelenței sportive, Gheorghe Hagi este un model de urmat și o sursă de inspirație pentru toate generațiile'' se precizează în comunicatul transmis de către președenția României.
Gheorghe Hagi: ”Stimate domnule preşedinte, dragi prieteni, colegi, familia. E o zi specială. Sunt onorat, sunt fericit, sunt împlinit pentru că am împlinit 60 de ani, 50 de ani am muncit ca să vină această zi, acest moment, care pentru mine e special. Îi mulţumesc preşedintelui României. Mulţumesc, România, pentru această zi minunată"
Alâturi de Gheorghe Hagi, la acest eveniment i-aau fost alături atât familia cât și numeroase personalități din lumea sportului: Simona Halep, Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Elisabeta Lipă, Mircea Lucescu, Mihai Covaliu, precum și colegii din Generația de Aur în frunte cu Gheorghe Popescu.