Mărește poza

Final de aventură în Youth League pentru FC Viitorul

21 februarie 2017, 16:31
21 februarie 2017, 16:31

Campioana României U19, FC Viitorul, a susţinut, marți după-amiază, partida din optimile de finală Youth League, ediţia 2016/2017. Jucătorii antrenaţi de Nicolae Roşca au evoluat pe terenul formației portugheze FC Porto, partida disputându-se pe Centro de Treinos e Formação Desportiva - Vila Nova de Gaia (Porto).
Gazdele au avut prima ocazie a partidei în min.16, când B. Costa a șutat din careu și Tordai a reținut. Apoi elevii lui Nicolae Roșca au preluat inițiativa și au reușit o serie de acțiuni ofensive. Casap a executat excelent o lovitură liberă în min.18, însă portarul D. Costa a respins în ultimul moment în corner. Din lovitura de colț rezultată Ghiță a reluat cu capul, dar din nou goalkeeper-ul lusitan a fost la post. Au urmat trei faze trase parcă la indigo ale constănțenilor: Cicâldău (min.29) și Coman (min.31 și min.35) au scăpat spre poarta gazdelor, însă de fiecare dată un apărător portughez a deposedat în ultimul moment înaintea finalizării. Ultima acțiune a primei părți a aparținut tot Viitorului, șutul lui Coman (din pasa lui Ciobanu) din poziție centrală fiind respins în corner de un jucător al portughezilor.
La nouă minute de la reluare FC Porto a reușit deschiderea scorului prin Ayoub Abou, care a profitat de o nesincronizare între Kilyen și Tordai, 1-0. După ce portarul D. Costa a reținut lovitura liberă executată de Coman (min.60), gazdele au reușit desprinderea în min.68 prin Rui Pedro, care a punctat cu capul peste Tordai, 2-0. În min.75 centralul scoțian Kevin Clancy a refuzat constănțenilor un penalty clar la Coman. Dumitrescu (min.80) și Coman (min.83) au încercat apoi vigilența lui D. Costa, dar goalkeeper-ul gazdelor a intervenit de fiecare dată foarte bine. Ultimul gol al al partidei l-a înscris noul intrat Madi Queda, în ultimul minut, cu un șut plasat de la marginea careului, 3-0. Partida s-a încheiat cu ocazia mare a lui Coman (min.90+2), atacantul constănțenilor trimițând alături din situație de unu la unu cu portarul.
În urma acestui rezultat FC Porto s-a calificat în sferturile de finală ale Youth League, programate pe 7/8 martie. Portughezi vor evolua pentru un loc în careul de ași contra învingătoarea disputei dintre FC Barcelona și Borussia Dortmund.
 

FC Porto Youth - FC Viitorul Youth 3-0 (0-0)

Au marcat: Abou 54, Pedro 68, Queda 90.

Cartonaşe galbene: Pires 60 / Kilyen 43, Ghiță 67, Coman 75.

Au evoluat formaţiile:

FC Porto Youth (antrenor Joao Brandao): D. Costa - Dalot, Queiros, Fernandes, Reabciuk – Cardoso (73 Estrela), Pires, Cassema (85 Yan) – Abou, Padro, B. Costa (76 Queda).
Rezerve neutilizate: R. Silva - Estrela, Yan, Queda.

FC Viitorul Youth (antrenor Nicolae Roşca): Tordai - Căpuşă, Băluţă (80 Boboc), Ghiţă, Kilyen - Ciobanu, Dumitrescu, Casap – Cicâldău (66 M. Ene), C. Ene (57 Mățan), Coman.
Rezerve neutilizate: Dur-Bozoancă – Piciu, Tucaliuc, Mihalache.

Arbitri: Kevin Clancy - Jordan Stokoe, Calum Spence (Scoția).

Alte știri

Cookies

Site-ul Farul Constanța foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Sunt de acord