Mărește poza

Farul, în obiectiv la final de tur !

9 noiembrie 2026, 16:22
9 noiembrie 2026, 16:22

Sezonul 2026/2027 al Superligii și-a consumat prima parte, în urma căruia Farul se află în obiectivul dorit, în primele șase poziții ale clasamentului.

Noul sezon pentru Farul a început cu schimbări majore, atât la nivelul conducerii tehnice cât și a lotului de jucători. Dacă nu au fost mulți cei care au plecat în vară, deși rezultatele din ediția trecută au fost dezamăgitoare, în schimb au sosit mulți alți jucători noi. Din fericire, deși în acest sezon Farul are în lot cei mai mulți jucători străini din istorie, aportul lor, alături de cel al vechilor componenți, a readus formația noastră în topul campionatului. Au fost, din păcste, și foarte multe probleme de lot în această primă parte a campionatului, astfel că nu putem să nu întrebăm pe ce loc ar fi putut fi Farul daca întreg lotul ar fi fost valid. Și asta pentru că jocul a fost mereu unul apreciat, iar cu mai multă atenție "marinarii" ar fi putut avea și mai multe puncte după primele 15 etape.

A fost însă un parcurs bun, cu 6 victorii (cinci pe teren propriu), 6 remize (două pe teren propriu) și numai 3 înfrângeri, golaverajul fiind de asemenea unul pozitiv: 24-22. "Marinarii" ocupă un loc 4 la finalul turului într-un clasament al celor mai eficiente formații, cu 24 de goluri. Dintre acestea, 17 au fost marcate pe teren propriu, unde au fost încasate numai 9. De altfel, alături de Dinamo, Farul este singura formație care nu a fost învinsă "acasă".

Farul a folosit în prima parte a sezonului 28 de jucători, dintre care opt s-au aflat în limita de vârstă privind jucătorii U21. Într-un clasament al tackling-urilor, Farul se află pe locul 5, cu o medie de 9,9 pe meci, iar în ierarhia paselor ocupă locul 3 cu o medie de 380,01. Farul este în schimb pe penultimul loc în clasamentul echipelor cu cele mai puține faulturi comise, numai 140 (lider este Corvinul cu 209). Un alt aspect de menționat este că Farul este echipa cu cele mai puține cartonașe galbene primite, numai 21 în cele 15 etape !

De menționat și că din cele 24 de goluri marcate, 21 au fost din careu (!) 

Iată și marcatorii Farului în primele 15 etape:

- Matteo Ahlinvi: 7goluri

- Eduard Radaslavescu: 5g

- Iustin Doicaru: 3g (transferat în Turcia)

- Denis Alibec, Alexandru Goncear, Răzvan Marincean - câte 2g

- Răzvan Tănasă, Cristi Ganea, Cristian Sima - câte 1g.

Pase decisive Farul: 

- Radaslavescu 3 pase

- Alibec, Vînă, Ganea - câte 2 pase

- Ahlinvi 1, Tănasă, R. Munteanu, Njike, Sylvestre, Doicaru, Pellegrini - câte 1 pasă.

Farul a avut, în cele șapte meciuri dispute în tur pe teren propriu, o medie de 2915 spectatori (64% din capacitate).

Alte știri

Cookies

Site-ul Farul Constanța foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Sunt de acord