Vineri a avut loc, la sediul Federației Române de Fotbal, tragerea la sorți a programului semifinalelor din Cupa României U19 și U17.
FC Viitorul U19 va întâlni pentru un loc în ultimul act pe Sport Team București U19. Turul va avea loc pe 3 aprilie, la Ovidiu, iar returul pe 17 aprilie, la București. Dacă FC Viitorul U19 a trecut până acum de Academia Farul U19 (6-0), LPS Galați U19 (5-0) și AFC Hermannstadt U19 (6-1), Sport Team București U19 a pătruns în semifinale după ce a eliminat pe CSA Steaua U19 (2-0), Rapid București U19 (6-4) și Dinamo București U19 (2-1).
După ce a dispus până acum de Academia Farul U17 (5-0), de Suporter Club Oțelul Galați U17 (9-1) și de Ceahlăul Piatra Neamț U17 (6-0), FC Viitorul U17 va întâlni în semifinale pe FC Voluntari U17. Manșa tur este programată pe 3 aprilie, la Voluntari, iar returul pe 17 aprilie pe terenul constănțenilor. FC Voluntari U17 a ajuns în semifinale după ce a eliminat pe Dinamo București U17 (2-0), Rapid București U17 (4-2) și CFR Cluj U17 (2-0).
Programul semifinalelor Cupei României U19 (3 aprilie - turul, 17 aprilie - returul):
FC Viitorul U19 - Sport Team București U19
Petrosport Ploiești U19 - CFR Cluj U19
Programul semifinalelor Cupei României U17 (3 aprilie - turul, 17 aprilie - returul):
FC Voluntari U17 - FC Viitorul U17
Ardealul Cluj U17 - LPS Banatul Timișoara U17