Mărește poza

Liga 1, play-off, etapa 4: Astra Giurgiu - FC Viitorul 1-4

8 aprilie 2019, 17:30
8 aprilie 2019, 17:30
În etapa a 4-a din play-off-ul Ligii 1, la Giurgiu s-au întâlnit fostele campioane Astra și FC Viitorul. Constănțenii au abordat întâlnirea fără mulți dintre cei care au contribuit la succesul de la Craiova, din prima manșă a semifinalelor Cupei României. Dacă la Constanța au rămas Ianis Hagi, Vînă, Țîru, Rivaldinho, Mățan, Houri, Drăguș, Băluță, De Nooijer și Boboc, de la echipele de juniori au făcut deplasarea tinerii Marius Leca (născut în 2000), Darius Grosu (2002), Louis Munteanu (2002), Cosmin Tucaliuc (2000), Dimciu Halep (2001) și Răzvan Matiș (2001). Viitorul a început foarte bine meciul, a controlat în întregime primele 45 de minute și după câteva șanse foarte bune semnate de Ciobanu și Ganea, ultimul a deschis scorul în min. 18, cu un șut de la 14m, după o combinație superbă cu Eric. Lazăr a respins salvator la șutul lui Achim din min. 27, dar la faza următoare constănțenii și-au dublat avantajul. Ciobanu a centrat pentru Casap, iar acesta a reluat cu capul, la colțul scurt: 0-2. Astra a redus din diferență prin Alibec, în min. 34, la singurul șut pe poartă al gazdelor din prima repriză, iar la cabine s-a întrat cu Viitorul în avantaj, nu înainte însă ca Romario Pires să fie eliminat pentru o lovitură asupra lui Ciobanu. Eric a înscris și el în min. 60, cu un șut plasat de la 16m, iar Ganea a reușit "dubla" în min. 70, stabilind scorul final, 4-1 pentru FC Viitorul. În acest meci a debutat în Liga 1 și Marius Leca. În etapa viitoare, a 5-a din play-off-ul Ligii 1, FC Viitorul va întâlni pe teren propriu, sâmbătă, 13 aprilie, de la ora 21.30, pe Universitatea Craiova.​

Astra Giurgiu - FC Viitorul 1-4 (1-2)

Au marcat: Alibec 34 / Ganea 21 și 70, Casap 28, Eric 60

Cartonașe galbene: Romario Pires 14, 38, Biceanu 85 / Iacob 16, Mladen 50, Tîrcoveanu 63
 
Cartonaș roșu: Romario Pires 38

Au evoluat - Astra Giurgiu (antrenor Costel Enache): Lazar - Butean, Cestor, Crișan (67 Biceanu), Radunovic - Romario  Mrzljak, Begue - V. Gheorghe (46 Roșu), Alibec, Llullaku. Rezerve: Santos - Erico, Bejan, Balaure, Zoua.
FC Viitorul (manager tehnic Gheorghe Hagi): Tordai - Mladen, Artean, Iacob (46 Leca), Kuipers - Ciobanu, Achim, Casap - Eric (72 Pitu), Ganea, Calcan (46 Tîrcoveanu). Rezerve: Cojocaru - Boboc, Ghiță, L. Munteanu.
 
Au arbitrat: Iulian Călin (Ștefănești-Argeș) - Alexandru Cerei (Cluj-Napoca) și Gabriel Stroe (Pitești-Argeș).

Alte știri

Cookies

Site-ul Farul Constanța foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Sunt de acord