FC Viitorul și-a continuat și la Pitești parcursul foarte bun din această ediție a Cupei României, calificându-se în semifinalele competiției. După 3-0 (goluri V. Ghiță, Mățan și Ciobanu) în 16-imile de finală cu Concordia Chiajna și apoi 7-5 (2-2 după 120 de minute - goluri Ianis Hagi și Mățan) cu Politehnica Iași în optimile de finală, FC Viitorul s-a impus în sferturi cu 3-2 și în fața lui AFC Hermannstadt, finalista ultimei ediții. De remarcat că toate aceste victorii au fost obținute în deplasare de formația constănțeană ! În partida din sferturile de finală, pentru FC Viitorul nu au evoluat, din diferite motive, numai puțin de opt jucători: Ianis Hagi, Bogdan Țîru, Ionuț Vînă, Tudor Băluță, Sebastian Mladen, Denis Drăguș, Bradley De Noojier, Lyes Houri. A fost însă rândul noilor sosiți în tabăra constănțeană să se evidențieze. Dacă Andreias Calcan a obținut penalty-ul din care Vlad Achim a deschis scorul și a contribuit apoi la alte acțiuni importante la poarta adversă, brazilienii Rivaldinho și Eric au înscris primele sale goluri din acest an în tricoul negru-albastru. Semifinalele Cupei României vor avea loc în sistem tur-retur, pe 2-4 aprilie (turul), respectiv 23-25 aprilie (returul), iar finala este programată în data de 2 iunie.