Mărește poza

Echipa feminină a Farului, din nou campioana României

27 aprilie 2025, 16:54
27 aprilie 2025, 16:54

Fotbalul feminin constănțean este din nou în sărbătoare, după ce Farul a reușit să își adjudece un nou titlu național. Al doilea consecutiv la doar trei ani de la înființare la acestei secții a clubului fanion al Dobrogei.

Cu un lot net superior oricărei adversare din Superliga feminnă, Farul a dominat și acest sezon 2024-2025, în care, cel puțin până la desfășurarea primelor 22 de meciuri, este singura formație neînvinsă. 

Laura Rus - cea mai experimentată componentă a lotului, fostă principală a Ligii Campionilor în urmă cu peste un deceniu, multiplă campioană națională, Claudia Chiper - cea mai bună jucătoare din România în 2024 și, de asemenea, în Republica Moldova, a cărei componentă a lotului este de asemenea, Ana Maria Stanciu - la 36 de ani oferind aceeași siguranță defensivei, Olga Iordăchiuși - căpitanul echipei, de asemenea cu multe trofee obținute într-o carieră lungă la nivel înalt, sunt doar câteva dintre componentele unei formații care își dorește foarte multe inclusiv în noul sezon al Chapions League, unde Farul va participa în această vară.

Raluca Simes: "Suntem foarte fericite că am câștigat, că am obținut matematic titlul în fața propriilor suporteri. Avem un lot valoros, experimentat, care cu siguranță își dorește și mai mult de atât. Nu este ușor să câștigi neînvins un campionat și ne bucurăm cu atât mai mult, a fost o motivație în plus pentru noi. Acum ne gândim și la Cupa României, pe care vrem să o câștigăm"

Olga Iordăchiuși: "Sunt mândră de toată echipa, fericită pentru acest nou trofeu și mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi, în special suporterii. Am demonstrat că avem calitate, am dominat acest sezon și acum ne bucurăm pentru succes"

Claudia Chiper: "Sunt foarte emoționată, mă bucur enorm pentru acest nou titlu pentru că vine într-un sezon dificil, dar în care echipa a reușit mereu partide bune. Chiar dacă titlul este la Constanța, vrem să rămânem concentrate până la final și să terminăm neînvinse acest sezon"

 

Alte știri

Cookies

Site-ul Farul Constanța foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Sunt de acord