Mărește poza

Cupa României, semifinale, retur: FC Viitorul - Universitatea Craiova 2-0

25 aprilie 2019, 18:55
25 aprilie 2019, 18:55
FC Viitorul s-a calificat în premieră în finala Cupei României, după o dublă victorie cu Universitatea Craiova. După 2-1 în deplasare, constănțenii s-au impus și pe teren propriu, scor 2-0, după un meci spectaculos și în care Ianis Hagi a înscris ambele goluri. Prima dată chiar min. 5, cu un șut plasat de la 12m, iar apoi în min. 86, după ce i-a ridiculizat pe Donkor și Pigliacelli. În min.54, Cojocaru a apărat o lovitură de la 11m la execuția lui Bancu. În finala competiției, care va avea loc la 25 mai, FC Viitorul va întâlni pe Astra Giurgiu. Următorul meci oficial pentru FC Viitorul va avea însă loc luni, 29 aprilie, de la ora 21.00, în deplasare cu CFR Cluj, în etapa a 7-a din play-off-ul Ligii 1.

FC Viitorul - Universitatea Craiova 2-0 (1-0) 

A marcat: I. Hagi 5 și 86

Cartonașe galbene: Boboc 30 / Cicâldău 5, Bărbuț 57, Fortes 66, Bancu 90

Au evoluat - FC Viitorul (manager tehnic Gheorghe Hagi): Cojocaru - Boboc, Țîru, Ghiță, De Nooijer - Houri, Băluță, Casap - I. Hagi (87 Ganea) - Rivaldinho (64 Artean), Drăguș (64 Vînă). Rezerve: Tordai - Kuipers, Ciobanu, Eric.
Universitatea Craiova (antrenor Corneliu Papură): Pigliacelli - Martic (74 Dimitrov), Donkor, Popa, Bancu - Fedele, Cicâldău, Bic (60 Drăghici) - Bărbuț (70 Meza Colli), Fortes, Mihăilă. Rezerve: Popescu - Kelic, Rocha, Nițu.

Au arbitrat: Radu Petrescu (București) - Vladimir Urzică (Piatra Neamț) și Marius Nicoară (Dr. Turnu-Severin).

Alte știri

Cookies

Site-ul Farul Constanța foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Sunt de acord