Galerie foto

Amical: Dunărea Călărași - Farul 4-3

19 martie 2024, 15:55
19 martie 2024, 15:55

Astăzi, într-o partidă de verificare disputată pe stadionul "Ion Comșa" din Călărași, Farul Constanța a întâlnit echipa locală Dunărea, clasată pe locul 2 în Seria a 3-a din Liga a III-a, care are ca obiectiv promovarea în eșalonul secund.

A fost un bun prilej pentru conducerea tehnică a "marinarilor" de a oferi noi șanse tinerilor din cadrul Academiei Hagi, în lotul deplasat la Călărași regăsindu-se cinci jucători născuți în 2006 (Codreanu, Băsceanu, Leonte, I.Croitoru, Gică) și doi născuți în 2005 (Banu și Ștefănescu).

Gazdele s-au impus la final cu 4-3, după un meci spectaculos, în care toate golurile au fost marcate în repriza secundă.

De menționat că Farul are în această perioadă nu mai puțin de 15 jucători convocați la loturile naționale: Louis Munteanu, Constantin Grameni și Gabriel Dănuleasa (U21), Ionuț Cojocaru (U20), Vlad Răfăilă și Rafael Munteanu (U19), Ionuț Cercel și David Păcuraru (U18), John Dumitra, Iustin Doicaru, Alexandru Stoian și Eric Somandru (U17).

Dunărea Călărași - Farul 4-3 (0-0)

Au marcat: Vîlea 48, Visan 61, Ilie 68, Băceanu 78 (penalty) / Benchaib 58, Leonte 90, Rivaldinho 90+1

Pentru formația noastră (manager tehnic Gheorghe Hagi) au evoluat: Mușat - Grosu (46 Dussaut), M. Popescu (46 Gică, 86 Leonte), Gustavo (46 Boli), Ganea (46 Croitoru, 86 Ștefănescu) - Banu (46 Băsceanu), N. Popescu (46 Queiros), Casap (46 Vînă) - Codreanu (46 Benchaib), Andronache (46 Rivaldinho), Budescu (46 Deaconu).

Au arbitrat: Valentin Porumbel (Oltenița - Călărași) - Alexandru Ionuț Cercel și Răzvan Tătaru (ambii Călărași)

Galerie foto

Alte știri

Cookies

Site-ul Farul Constanța foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Sunt de acord