Conducerea tehnică a echipei noastre oferă în continuare mult credit tinerilor jucători din cadrul Centrului de Copii și Juniori.
Astfel, din cei 29 de componenți ai lotului aflați în acest moment în cantonamentul de la Poiana Brașov, nu mai puțin de 13 sunt născuți după 1 ianuarie 2002 !
Dintre aceștia, Alexi Pitu, Constantin Grameni, Gabriel Buta, Darius Grosu, Luca Andronache, Ștefan Bodișteanu și Bogdan Lăzăr au debutat deja în Liga 1, în timp ce Roberto Mălăele, Nicolas Popescu și Daniel Bîrzu s-au mai aflat în stagii de pregătire cu formația de seniori.
În schimb, Gabriel Dănuleasa, Eduard Radaslavescu și Ianis Malama sunt la prima experiență de acest gen după ce au avut evoluții foarte bune în Liga Elitelor U19 sau U17.
Jucători născuți după 1 ianuarie 2002 aflați în cantonament la Poiana Brașov:
Alexi Pitu (2002), Constantin Grameni (2002), Gabriel Buta (2002), Darius Grosu (2002), Luca Andronache (2003), Ștefan Bodișteanu (2003), Bogdan Lazăr (2003), Roberto Mălăele (2003), Nicolas Popescu (2003), Daniel Bîrzu (2002), Gabriel Dănuleasa (2003), Ianis Malama (2004), Eduard Radaslavescu (2004), Enes Sali (2006).